„Noaptea Muzeelor”, organizată și la Slatina

0
80

Consiliului Judeţean Olt şi Muzeului Judeţean Olt organizează și în acest an evenimentul cultural „Noaptea Muzeelor”.  Evenimentul va începe sâmbătă- 20 mai, la ora 17:00, când în Holul de Onoare al Muzeului Judeţean Olt va fi redeschisă Expoziţia Permanentă de Artă Contemporană Românească „Ion Popescu-Negreni”. De la ora 18:00, sala de festivităţi a instituţiei va găzdui lansarea albumului de artă „Ion Popescu-Negreni – Desene permise”, ediţie apărută sub coordonarea inginerului Iulian Ghiţă şi a colecţionarului de artă Vasile Petrovici. Publicul va putea să viziteze gratuit în intervalul orar 17:00 – 01:00 Secţia de Artă Contemporană „Ion Popescu-Negreni” şi expoziţia cu caracter etnografic „Artă şi Meşteşug în Ţara Oltului de Jos”, care va avea loc tot la muzeu, dar şi Galeria Artis care găzduieşte expoziţia de pictură „Lumina Barbizonului” a artistului plastic Mihai Coţovanu.  Evenimentul cultural „Noaptea Muzeelor” a ajuns în acest an la cea de-a XIII-a ediţie şi se desfăşoară la nivel internaţional, fiind sărbătorit de peste 3.000 de muzee din 30 de ţări europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here