Prețul locuințelor din Slatina, în continuă creștere

0
631

Prețul locuințelor din Slatina a crescut cu 10% în primul trimestru al anului 2017, față de aceeași perioadă a anului trecut. Proprietarii de locuințe au solicitat, în luna martie a acestui an, un preț mediu de până la 900 de euro pe metru pătrat pentru un apartament, iar „de vină este se pare dezvoltarea industrială a orașului.

Prețurile locuințelor continuă să se majoreze în municipiul Slatina. Potrivit unei analize, suma medie solicitată pentru apartamentele scoase la vânzare în Slatina  a crescut în aprilie 2017 cu până la 10% față de anul trecut. Tendința ascendentă a prețurilor s-a resimțit luna trecută în toate marile orașe ale țării, ceea ce indică şi o majorare a puterii de cumpărare a populaţiei. „Piața imobiliară din Slatina nu duce deloc lipsă de cumpărători. Acesta este și principalul factor care a contribuit la creșterea prețurilor locuințelor. În plus, dezvoltarea industrială pe care o are orașul Slatina, fabricile care sunt de altfel într-o continuă dezvoltare îi face tot mai mult pe tineri să vrea să se stabilească aici și să își cumpere o locuință. Vânzătorii au simțit toate aceste lucruri și știu cum să crească și să își mențină fixe prețurile, fiind conștienți că mai devreme sau mai târziu tot vor găsi un cumpărătora precizat pentru cotidianul nostru Lucian T., agent imobiliar din Slatina.

Unii proprietari și specialiști imobiliari spun că aceste oscilații de prețuri au strânsă legătură cu suplimentarea fondurilor pentru programul Prima Casă. Ieftinirea constantă a creditelor a reprezentat principalul motor al acestei evoluţii, iar programul Prima Casă a acaparat aproape toată piaţa de creditare ipotecară. Acest program este considerat de către tineri cea mai bună şansă de a-şi cumpăra o casă a lor. „Eu și soțul meu avem un venit de aproximativ 2.700 de lei pe lună. În câți ani credeți că am fi reușit să ne cumpărăm o locuință a noastră? Singura șansă a fost prin programul Prima Casă. Avem un credit de 600 de lei pe lună, pe o perioadă de 30 de ani. Abia am plătit un an, dar dacă nu luam acești bani de la bancă nu am fi reușit să niciodată să ne cumpărăm un apartament.” ne-a spus Maria P., o slătineancă care și-a luat împreună cu soțul o locuință prin programul Prima Casă. În situația lor sunt foarte multe cupluri. Programul Prima Casă a fost singura variantă atractivă pentru cei care nu au avut bani gheață și a ridicat semnificativ numărul tranzacțiilor pe piața imobiliară. Potrivit statisticilor peste 60 % dintre cumpărători au beneficiat de acest program.

În plus, vânzările merg bine chiar dacă prețurile locuințelor au crescut. Și pretențiile vânzătorilor au crescut semnificativ, acestea fiind mult mai mari comparativ cu anul trecut. După ani de criză, în care volumul de locuinţe construite anual în Slatina şi împrejurimi a scăzut constant, iată că vânzătorii trăiesc vremuri înfloritoare în municipiul Slatina.

Mădălina Stîlpeanu