Atenţie vitezomani! Radarele Poliţiei Rutiere Olt au verificarea metrologică la zi

0
292

 

Orice aparat de măsură care este utilizat în domeniul interesului public, pentru a funcţiona trebuie să aibă parafa Serviciului de Metrologie Legală. De aceste verificări nu au scăpat, în ultima perioada, nici aparatele radar aflate în dotarea Serviciului Politiei Rutiere Olt. Fără un astfel de document, aparatele pentru măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor, cunoscute  şi sub numele de cinemometre, nu au voie să funcţioneze. Iar aceste aparate au fost controlate de inspectorii metrologici. Au fost verificate atât în regim staţionar, cât şi în regim de deplasare a maşinilor pe care sunt instalate, toate radarele Poliţiei Rutiere. Potrivit şefului Servicului de Metrologie Legală Olt, Dumitru Râmboiu, toate radarele au fost găsite în regulă din punct metrologic. Poliţia Rutieră Olt are în dotare în momentul de faţă nu mai puţin de 10 radare. „Toate aparatele radar aveau verificarea metrologica în termen. Drept urmare nu am aplicat nicio sanctiune contraventionala fiind întocmite zece procese verbale de constatare pentru cele zece cinemometre aflate în dotarea Poliţiei Rutiere Olt”, a precizat Râmboiu.

 

Ilie Bîzoi