Zeci de pensionari incompatibili din Olt, luaţi la bani mărunţi

0
131

Peste patruzeci de pensionari din Olt au fost depistaţi de inspectorii Casei Judeţene de Pensii (CJP),în primele patru luni ale anului 2017, că au încasat atât pensie, cât şi salariu, în condiţiile în care ei nu aveau dreptul legal de a fi angajaţi. Oamenii sunt obligaţi acum să restituie banii încasaţi necuvenit.

Chiar dacă în cuprinsul deciziilor de pensionare emise, beneficiarii sunt atenţionaţi privind incompatibilitatea anumitor tipuri de pensie cu activităţi de natură salarială, încă există pensionari care nu ţin cont de aceste avertizări. Astfel, verificările realizate de la începutul anului de CJP Olt au condus la identificarea a 42 de cazuri de încasare necuvenită a drepturilor de pensie, din cauza incompatibilităţii dintre încasarea de venituri din activităţi – pentru care plata contribuţiilor de asigurări sociale este obligatorie – cu dreptul la pensie.

Pensionarii care sunt descoperiţi în situaţia de incompatibilitate sunt din mai multe categorii. În primul rând, este vorba despre debite care provin de la pensionarii de invaliditate gradul I sau II care au cumulat pensia cu venituri salariale sau alte venituri asimilate acestora. O altă categorie este reprezentată de pensionarii de invaliditate încadraţi în gradul III de invaliditate, care au lucrat cu normă întreagă (opt ore/zi) şi, conform legii, pot lucra doar jumătate de normă (patru ore/zi). Situaţia de incompatibilitate survine şi în cazul soţului supravieţuitor care beneficiază de pensie de urmaş şi nu poate cumula această pensie cu venituri din activităţi salariale dacă acestea depăşesc 35% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor de stat.  „În total au fost verificate sute de cazuri. Din acestea, s-au constatat 42 cazuri de incompatibilitate pentru care s-au emis decizii de debit în sumă totală de 221.890 lei. Este vorba despre 13 decizii anticipat parțial, 19 decizii de invaliditate gradul II, opt decizii invaliditate gradul III, o decizie de invaliditate de gradul I și o decizie de pensie anticipată”, a precizat Iulian Smarandache, directorul executiv al CJP Olt. Potrivit legii, sumele încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul general de prescripţie de trei ani. Pentru a-i depista periodic pe cei care au şi alte venituri în afara de pensia care li se cuvine, periodic, au loc confruntări ale bazelor de date ale Casei Judeţene de Pensii cu ale Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice, dar şi cu alte instituţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here