Au apărut roșiile de Izbiceni

0
1669

Fermierii olteni au făcut tot ce le-a stat în putință să ne putem bucura de primele tomate la începutul acestei luni. Au și o motivație, în cazul în care nu ar fi ieșit pe piață cu aceste legume ar fi pierdut subvenția acordată de stat.

Cum era însă de așteptat, roșiile din producția autohtonă apărute pe tarabele din piețe nu sunt deloc ieftine. Solariile legumicultorilor din Izbiceni sunt pline de roșii mari și frumoase, iar gospodarii au început deja să le culeagă. În medie, producția este de 10 tone la hectar. Familia Popescu produce de ani de zile roșiile de Izbiceni. „Dintr-un tronson de 3.000 de fire la a treia culegătură, avem 2, 4, 6…30 de cartoane, ori 20 de kilograme, fac 600 de kilograme”, susține Marian, legumicultor cu ștate vechi în acest domeniu agricol. Agricultorii s-au grăbit să iasă cu roșiile pe piață, pentru că altfel ar fi pierdut subvenția de 3.000 de euro la hectar acordată de stat. Ca să reușească au folosit însă semințe din import. Edilul comunei Izbiceni, Marian Gulie a declarat că în comuna pe care o reprezintă este o tradiție ca legumicultorii să fie primi care ies cu aceste tomate. „În Izbiceni există o tradiţie. Dacă nu suntem cei mai buni nu existăm. În acest solar să ştiţi că nu se vede decât produsul finit, e roşu, e frumos, dar în spatele lui există foarte multă muncă, aş putea să spun şi stres, dar în acelaşi timp foarte multă grijă, foarte multă atenţie cu vremea rece. Nouă, celor din Izbiceni ne place să fim mereu pe primul loc”, susține reprezentantul comunei. La rândul lor cei din conducerea Direcţiei Agricole Olt sunt foarte mulţumiți de producţia de roşii din localitatea Izbiceni. Emil Marinescu – director la Direcţia Agricolă Olt: „Avem în jur de 600 de fermieri cărora li s-a făcut verificarea la rod, deci deja rodul este mare. Tomatele sunt spre coacere sau deja s-au copt. S-au luat probe de roşii şi trimise la laborator şi din probele de până acum sunt în limite normale”, a punctat reprezentantul instituției în cauză. În localitatea Izbiceni au fost ridicate de legumicultori peste 500 de solarii.